Concurs de selectare a conceptelor de proiect pentru dezvoltarea spălătoriilor sociale

finantat de uniunea europeana

Concurs de selectare a conceptelor de proiect pentru dezvoltarea spălătoriilor sociale

Keystone Moldova, din resurse financiare oferite de Uniunea Europeană, anunță un concurs de selectare a Conceptelor de proiect pentru dezvoltarea/extinderea serviciilor sociale de spălătorie, igienă personală și socializare pentru grupurile vulnerabile.

Concursul de selectare a conceptelor de proiect se desfășoară în cadrul Programului de granturi al proiectului „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri pentru dezvoltarea serviciilor sociale reziliente”. Proiectul este implementat din sursele Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de IP Keystone Moldova, Filiala din Moldova a Fundației „Stichting Dorcas Aid International, AO Asociația pentru Educație „Neoumanist” din 1 februarie 2023 și are durata de 36 de luni.

Proiectul are scopul de a consolida capacitățile organizațiilor societății civile (OSC) pentru dezvoltarea și furnizarea serviciilor sociale de spălătorie, igienă personală și socializare pentru sănătatea și bunăstarea persoanelor vulnerabile.

Scopul programului de granturi este de a sprijini organizațiile locale ale societății civile în furnizarea de servicii sociale incluzive, adecvate vârstei și genului persoanelor vulnerabile din Moldova prin:

  • oferirea suportului financiar OSC-urilor pentru proiectarea/reproiectarea serviciilor sociale comunitare prin integrarea serviciilor de spălătorie socială, igienă personală și socializare pentru sănătatea și bunăstarea persoanelor vulnerabile,
  • susținerea OSC-urilor în construirea de noi parteneriate între OSC-urile locale și autoritățile publice pentru a dezvolta servicii de spălătorie comunitare durabile și sensibile la dimensiunea de gen.

Suma totală disponibilă pentru acest concurs este de 465 000 EURO, iar Keystone Moldova urmează să ofere cel puțin 15 granturi.

Criterii de eligibilitate

Aplicantul:

  • este organizație necomercială (non-profit), înregistrată legal în Republica Moldova, de tip: Asociație Obștească, Fundație, Instituție Privată;
  • desfășoară activitățile în afara municipiului Chișinău;
  • poate să acționeze în domeniul social (conform statutului) în scopul și prioritățile programului de granturi;
  • urmează să fie direct responsabilă de pregătirea și gestionarea proiectului, fără a acționa ca intermediar. Sub-grantarea nu este acceptată.

Dosarul de participare

Dosarul de participare va conține:

  • Formularul completat al conceptului de proiect;
  • Formularul completat privind Profilul aplicantului cu toate anexele acestuia;
  • Declarația de integritate semnată de aplicant;
  • Scrisorile de confirmare privind asigurarea cofinanțării ale aplicantului și/sau Autorității Publice, semnate;
  • Acordul de parteneriat a aplicantului cu Autoritatea Publică pentru dezvoltarea serviciilor de spălătorie, igienă personală și socializare.

Modalitatea depunerii dosarului de participare:

  • Electronică, prin e-mail la adresa: [email protected]
  • Mențiunea în titlul mesajului: „DOSAR Concursul conceptelor de proiect – spălătorii sociale”

Termenul limită de depunere a dosarelor: Duminică, 25 iunie 2023

Documente:

0. Ghidul aplicantului
1. Anexa 1_Formularul conceptului de proiect
2. Anexa 2_Formularul profilului aplicantului
3. Anexa 3_Declaratia de integritate a aplicantului
4. Anexa 4_Scrisoare de confirmare a contribuției
5. Anexa 5_Model de acord OSC-AP

Rubrica – Răspunsuri la întrebări

dorcas
keystone moldova
neoumanist ae