„Vreau să mă angajez. Alții au reușit și cred că pot și eu””

„Vreau să mă angajez. Alții au reușit și cred că pot și eu””

Victor are 29 de ani, iar 23 dintre aceștia i-a  petrecut în  Casa Internat pentru copii (băieți) cu deficiențe mintale, Orhei. La moment, Victor locuiește în Casa Comunitară din s. Chirca, rnul Anenii Noi, serviciu social constituit de către Consiliul Raional, cu sprijinul Keystone Moldova. Casa comunitară este destinată persoanelor cu dizabilități mintale severe, care au nevoie de suport din partea celor din jur pentru a locui în comunitate. Aici persoanele cu dizabilități sunt asistate pentru a obține cât mai multă independență și pentru a-și dezvolta propriul potențial.

Acum Victor are camera sa, are vecini și prieteni. Dnul Ion, directorul Casa Comunitară are grijă ca Victor și colegii lui să participe la toate sărbătorile și meciurile de fotbal care au loc în sat: „Încerc să îl ajut pe Victor să se acomodeze cât mai bine în comunitate și să le aranjez pe toate pentru ca și comunitatea să îl cunoască pe el.”

Cel mai bine Victor se împacă cu Dna Nadejda, bucătarul casei. „Nu știu cum m-aș descurca fără Victor. Este sprijinul meu în bucătărie. Împreună curățim morcovul, cartofii. Aranjăm masa pentru ceilalți băieți din casă” povestește Dna Nadejda. De asemenea, Victor este responsabil pentru cumpărături. Merge la magazin aproape în fiecare zi. De curând, a început să îl ia și pe Efim, un alt locatar al casei, la magazin și îl învață cum se fac cumpărăturile.

„Am mulți prieteni în sat: Olea, Marius, Robert, Iulia, Artur. Uneori mergem la frigărui sau mă invită la ei în ospeție. Acum ne pregătim să mergem împreună la pescuit.”

 

Cel mai mare vis al lui Victor, este să se angajeze la lucru: „Îmi place să lucrez. Vreau să îmi găsesc de lucru. Alți prieteni de-ai mei au reușit să se angajeze și cred că pot și eu.” Însă atâta timp cât nu este angajat oficial, gospodărește prin jurul casei. „Acum ne ocupăm de tăiatul lemnelor. Săptămâna viitoare vom pune încă o dată ceapă și usturoi în pământ, să avem până în iarnă” povestește Victor. Când are timp liber, merge în vizită la cunoscuții și prietenii din sat: „Am mulți prieteni în sat: Olea, Marius, Robert, Iulia, Artur. Uneori mergem la frigărui sau mă invită la ei în ospeție. Acum ne pregătim să mergem împreună la pescuit.” Diminețile de duminică sunt rezervate pentru biserică. Aici Victor a legat prietenii frumoase cu parohul, dar și cu băieții care ajută la biserică.

„Pentru că este foarte sociabil și știe să-și expună punctul de vedere, toată casa l-am susținut ca să devină membru al grupului de auto-reprezentanți” povestește Dnul Ion. Grupul de auto-reprezentanți este constituit din 15 adulți cu dizabilități intelectuale, care au fost dezinstituționalizați și reintegrați în comunitate. Grupul se întrunește cu regularitate în ședințe, unde membrii sunt ajutați să-și înțeleagă drepturile. Împreună cu grupul de auto-reprezentanți, Victor a fost în vizită în România. „Am văzut acolo multe lucruri interesante. Am văzut internatul lor. Nu e bine acolo, nici la internatul de la noi nu e bine. Acasă e cel mai bine” spune Victor zâmbind.

Recent, cu sprijinul angajaților din casă, Victor și-a regăsit familia. Familia lui trăiește chiar în satul vecin. Acum mama și sora vin în ospeție sau vorbesc cu el la telefon, iar peste câteva săptămâni Victor planifică să meargă la ele în vizită.

Serviciul social „Casă comunitară” a fost dezvoltat în cadrul programului „Comunitate Incluzivă – Moldova” implementat de către Keystone Moldova  în parteneriat cu Administraţiile Publice Locale de nivelul doi  şi au drept beneficiari copii şi tineri dezinstituţionalizaţi din Casa Internat pentru copii (băieţi) cu deficienţe mintale din or. Orhei.