Serviciile sociale din mai multe localități din Republica Moldova vor deveni mai accesibile grație sprijinului Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova

Cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova

Serviciile sociale de sprijin alimentar din țară vor beneficia de standarde minime de calitate

Serviciile sociale din mai multe localități din Republica Moldova vor deveni mai accesibile grație sprijinului Uniunii Europene și al Fundației Soros MoldovaPatru organizații care prestează servicii sociale au fost dotate cu mijloace de transport noi, grație sprijinului financiar oferit de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova. Astfel, Echipele Mobile din Cimișlia, Chișinău și Edineț și Centrul de (re)integrare socială a tinerilor din Ialoveni vor putea acorda servicii sociale la domiciliu persoanelor cu dizabilități din aceste regiuni. Mașinile au fost procurate în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.

Serviciul Echipă Mobilă este format din specialiști în logopedie, kinetoterapie, asistent social, psiholog, care merg la domiciliul adulților și copiilor cu dizabilități pentru a le acorda asistența necesară, conform unui plan individual. Fără un mijloc de transport acest serviciu social nu poate fi prestat.

Serviciile sociale din mai multe localități din Republica Moldova vor deveni mai accesibile grație sprijinului Uniunii Europene și al Fundației Soros MoldovaPrezent la eveniment, Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale a salutat implementarea acestui proiect, prin intermediul căruia în Republica Moldova sunt impulsionate dezvoltarea a 40 de servicii sociale noi. „Este un proiect important, de la care ne inspirăm, inclusiv în cadrul reformei în domeniul asistenței sociale. Vorbim despre acele servicii, care vor fi incluse în pachetul de servicii de bază și pe care vom încerca să le extindem într-un mod uniform și calitativ pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Ne dorim să avem servicii sociale mai bune, accesibile, centrate pe nevoile beneficiarilor, un cadru de intervenții care poate lupta într-un mod eficient cu sărăcia copiilor, cu marginalizarea persoanelor cu disabilități”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale. 

Uniunea Europeană sprijină eforturile societății civile în procesul de implementare a soluțiilor inovatoare care vizează promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu disabilități și a celor din grupurile social-vulnerabile. În cadrul evenimentului de astăzi transmitem patru unități de transport pentru patru servicii sociale, care vor aduce serviciile sociale mai aproape de beneficiari și îi vor ajuta pe lucrătorii din domeniu să-și eficientizeze și să-și modernizeze activitatea. Disponibilitatea și durabilitatea acestor servicii sociale înseamnă șanse suplimentare pentru o viață împlinită în comunitate. Doresc să reasigur societatea civilă care prestează servicii sociale persoanelor vulnerabile despre sprijinul și recunoștința noastră continuă”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Serviciile sociale din mai multe localități din Republica Moldova vor deveni mai accesibile grație sprijinului Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova „Scopul nostru este ca un număr cât mai mare de persoane vulnerabile să aibă acces la servicii sociale de calitate, iar societatea civilă și autoritățile să conlucreze eficient. Fundația Soros Moldova, împreună cu Uniunea Europeană, susține cele 40 de organizații care dezvoltă servicii sociale în toată țara, astfel ca serviciile sociale să ajungă la toți cei care au nevoie de ajutor”, a declarat Petru Culeac, directorul executiv al Fundației Soros Moldova.  

Parteneriatele pe care le avem cu organizațiile societății civile ne ajută să depășim situații dificile din domeniul social. Eficientizarea serviciilor sociale va îmbunătăți calitatea vieții și va asigura incluziunea socială a familiilor în care sunt persoane cu dizabilități”, a spus Tatiana Aramă, vicepreședinta raionului Cimișlia.

Echipa Mobilă din Cimișlia va oferi gratuit servicii calitative de reabilitare și menținere pentru aproximativ 25 familii în care sunt persoane cu dizabilități severe. Astfel, se va asigura accesibilitate acestor familii la servicii sociale de calitate”, a spus Anastasia Rusu, administratoare a AO „Cimișlienii de pretutindeni”.

Serviciile sociale din mai multe localități din Republica Moldova vor deveni mai accesibile grație sprijinului Uniunii Europene și al Fundației Soros MoldovaÎmpreună cu serviciile Echipă Mobilă din Chișinău, Cimișlia și Edineț, o mașină a primit și Centrul de (re)integrare a tinerilor din Ialoveni, dezvoltat de AO „Eco Răzeni”, care ajută tinerii cu nevoi speciale să însușească o meserie și să se integreze pe piața muncii.

Serviciile sociale din cele patru regiuni au fost dezvoltate de către organizațiile societății civile în parteneriat cu autoritățile publice, cu suportul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.

Informație de context

Proiectul „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, în cadrul căruia sunt dezvoltate 40 de servicii sociale în diferite localități ale Republicii Moldova, se desfășoară pe parcursul a 42 de luni, are un buget total de 3.375.000 de euro și este finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și Asociația Institutum Virtutes Civilis. 

Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.