Asistent medical/kinetoterapeut – Echipa Mobila

ANUNŢ DE ANGAJARE

Direcţiile Asistenţă socială şi Protecţie a Familiei Căuşeni şi Ştefan Vodă, în colaborare cu Asociaţia Keystone Moldova, în cadrul Proiectului „Servicii sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi pentru susţinerea măsurilor de promovare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului”, finanțat de Uniunea Europeană şi IM Swedish Development Partner angajează asistent medical/kinetoterapeut.

Echipa mobilă este un serviciu specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi, care oferă asistenţă socială şi suport la domiciliul beneficiarilor, precum şi consiliere şi sprijin persoanelor implicate în procesul de incluziune a acestora.

Asistentul medical/kinetoterapeutul Serviciului este responsabil de:
1) evaluarea medicală a beneficiarului Serviciului şi acordarea asistenţei medicale de recuperare a acestuia la domiciliu;
2) prestarea serviciilor de kinetoterapie;
3) pregătirea persoanelor implicate în procesul de incluziune a beneficiarului pentru a însuşi tehnicile specifice intervenţiilor de recuperare şi desfăşurarea activităţilor de familiarizare a acestora cu metodele de îngrijire.

Cerinţe faţă de candidaţi: Studii medii de specialitate în medicină sau studii superioare kinetoterapie.

Dosarul de participare la concurs va conţine:
CV, scrisoare de motivaţie/intenţie, copia buletinului de identitate, copia diplomei de studii, copia carnetului de muncă.

Documentele vor fi prezentate la adresa:
Or. Căuşeni, Direcţia Asistenţă socială şi Protecţie a Familiei, str.Alexei Mateevici, 9, bir.5.
Tel. 024322548; 079368641

Or. Ştefan Vodă, Direcţia Asistenţă socială şi Protecţie a Familiei, str.Nicolae Testemiţanu, 1, bir.3.
Tel. 024222059; 069542590

Data limită de depunere a documentelor – 12 mai 2017.