ALTERNATIV sau cum putem să reducem opresiunea în Moldova

Date: 30.11.2020

În perioada august – noiembrie, Alternativ a avut spectacole de Teatru Forum în Nordul și Sudul țării. În cadrul proiectului „Abilitarea tinerilor de a crea un mediu incluziv în școală și comunitate” implementat de Keystone Moldova în cadrul Programului de Granturi 2020 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a fost creată încă o trupă de Teatru Forum în Tudora, r. Ștefan Vodă. Alternativ Tudora a prezentat spectacole pentru a diminua bullying-ul în rândul elevilor, în localitățile din Ștefan Vodă. În același timp, Alternativ Fălești a prezentat spectacole pentru a diminua discriminarea persoanelor cu dizabilități în r. Fălești.

Problemele sociale ne afectează și pe noi, copiii. Trebuie să știm ce este opresiunea și cum să o înlăturăm din viața noastră.
Nouă copii și tineri din Tudora au participat la un atelier creativ de Teatru Forum, în timpul căruia au învățat despre opresiune, Teatru celor Oprimați, și-au dezvoltat abilitățile actoricești, concesia și cooperarea în echipă. Tot ei, non-actorii, au creat spectacolul de Teatru Forum pentru a preveni bullying-ul, în baza experiențelor proprii. Au fost create două spectacole – unul pentru elevii claselor gimnaziale și unul – pentru părinții elevilor și cadrele didactice; fiecare spectacol are spațiu de intervenție pentru publicul căruia i se adresează.
Opt copii și tineri care fac parte din Alternativ Fălești au realizat repetiții pentru spectacolul pe care l-au creat în 2019 – pentru a preveni discriminarea copiilor cu dizabilități. Spectacolul a fost creat special pentru a fi prezentat copiilor din clasele gimnaziale.

Fiecare om are drepturi și toți sunt egali. Agresorii trebuie să știe asta și să se gândească la acțiunile lor.
Alternativ Tudora a prezentat nouă spectacole în raionul Ștefan Vodă – pentru a diminua fenomenul de bullying. Cinci spectacole au fost prezentate pentru copii, care au sărit imediat în apărarea semenilor lor, pentru ca să nu mai fie hărțuiți. Soluțiile propuse de copii s-au bazat pe bunătate și valori: „Trebuie să ne respectăm”, „Care este diferența dintre tine și mine? Suntem toți oameni”; „Agresorilor le lipsește sovestea!”; „Fiecare copil are drepturi”; „Dacă ne implicăm toți, atunci agresorii nu vor avea încotro și vor ceda. Dar trebuie să se implice toată clasa!”.

Pedagogii și părinții au pus accentul pe aspectul practic al intervențiilor: „Mai întâi vorbim cu elevul, dacă nu se liniștește, vorbim cu dirigintele lui, apoi – implicăm părinții, apoi – directorul”; „Implicăm echipa multidisciplinară. Trebuie să aflăm cauza comportamentului agresorului, dar și a victimei. Aici trebuie să implicăm și psihologul, și asistentul social, și polițistul, dacă e necesar”; „Nu mai trebuie să utilizăm fraza „așa-s copiii”, deja vorbim despre un fenomen care a luat amploare în toate școlile din lume. Este necesar de luat măsuri. Acest fenomen necesită neapărat implicarea adulților”.

Alternativ Fălești a reprezentat trei spectacole în raionul Fălești, pentru a diminua fenomenul de discriminare a persoanelor cu dizabilități. Copiii care au intervenit au pus accentul pe șanse egale și pe faptul că trebuie să învețe toți împreună: „Noi toți suntem diferiți, dar suntem egali. Persoanele cu dizabilități trebuie să învețe alături de ceilalți copii”, „Suntem aceeași clasă, trebuie să fim uniți și să nu ignorăm nici un coleg”; „Nu trebuie să izolăm pe nimeni; dacă ne vom implica, agresorii vor înțelege că ceea ce fac nu este corect”; „Colegii noștri cu dizabilități pot avea abilități pe care ceilalți nu le au – poate pot desena sau cânta, trebuie să îi ascultăm și pe ei”.

Mi-a plăcut schimbul de experiență între două trupe de teatru; mi-am făcut prieteni noi, am lucrat în echipă, am făcut schimb de roluri și de spectacole.
În luna noiembrie a fost organizată o Școală de toamnă cu genericul „Schimb de experiență pentru a preveni opresiunea în instituțiile de învățământ”. Non-actorii înșiși au condus unele activități, și-au învățat colegii ce este discriminarea persoanelor cu dizabilități, respectiv , ce este bullying-ul, cum pot fi identificate, au lucrat împreună la conceptele personajelor lor, și-au împărtășit experiența de a diminua opresiunea.
Ca urmare a schimbului de experiență, au făcut și schimb de spectacole. Astfel, Alternativ Tudora a prezentat un spectacol la tema stopării discriminării persoanelor cu dizabilități în raionul Ștefan Vodă, iar Alternativ Fălești a prezentat un spectacol la tema stopării hărțuirii în raionul Fălești.

Mi-au plăcut spectacolele, soluțiile propuse de public; dar cel mai tare mi-a plăcut –totul-totul-totul!
În rezultatul activităților, două trupe Alternativ au susținut în aceeași perioadă sesiuni de teatru forum la două teme diferite, pentru a diminua fenomenul de opresiune în școlile și localitățile din raioanele lor. 376 elevi, 125 pedagogi și părinți au fost implicați în căutarea soluțiilor pentru a preveni / diminua opresiunea, au învățat ce este discriminarea / bullying-ul și cum pot fi identificate. Cel mai important – spectatorii au comunicat între ei și au „probat” soluțiile în scenă.

Concluzia finală: „Opresiunea nu poate fi diminuată într-o singură zi. Dar, dacă ne vom implica toți, nu vom rămâne indiferenți, cu timpul – lucrurile se vor schimba spre bine.”
Trupele Alternativ sunt mulțumite că au putut face o diferență în comunitățile în care au lucrat și au început un mic pas spre schimbare, astfel ca spectatorii să-și poată re-crea propria realitate!

Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului „Abilitarea tinerilor de a crea un mediu incluziv în școală și comunitate” implementat de Keystone Moldova în cadrul Programului de Granturi 2020 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

###Teatru_pe_timp_de_pandemie
Toate activitățile au fost realizate cu respectarea normelor de prevenire a infecției cu COVID-19 și a distanței sociale. Majoritatea activităților au fost realizate în aer liber.