Perioada: 28 martie 2025 – 31 decembrie 2025
Buget: 4,144,099 MDL
Finanțatori: Guvernul Suediei
I.P. Keystone Moldova implementează proiectul „Îngrijire mai bună pentru copii” în parteneriat cu UNICEF, cu suportul financiar al Guvernului Suediei, în strânsă colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.
Scopul proiectului urmărește să abordeze strategic capacitățile Republicii Moldova de a susține dezvoltarea sistemelor integrate de protecție a copilului, cu un accent deosebit pe promovarea reformelor cuprinzătoare de îngrijire a copilului pentru a se asigura că copiii sunt îngrijiți în familii și comunități.
Obiectivele proiectului:
- Consolidarea familiilor: menținerea acestora împreună atunci când este posibil și reintegrarea în siguranță a copiilor din sistemul de protecție în familiile lor biologice, prin investiții în servicii sociale, cu un accent deosebit pe serviciile de sprijin familial (instruiri, ateliere, mentorat și coaching de grup și individual, precum și asistență tehnică directă).
- Îngrijirea alternativă bazată pe familie (plasament familial, tutelă și adopție) este consolidată și diversificată pentru a răspunde nevoilor diverse și uneori complexe ale copiilor.
Beneficiari finali:
Copii instituționalizați în instituții rezidențiale, copii în situație de risc, membrii familiilor/îngrijitorii copiilor dezinstituționalizați, personalul din serviciile sociale.
Activități:
- Elaborarea curriculumului pentru formarea inițială și a modului ,,Valorizarea rolului social a copilului aflat în dificultate’’pentru instruirea membrilor Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate (CPCD). Vor fi organizate 3 training-uri de 1 zi pentru membrii comisiilor din 8 raioane, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți. Circa 72 de membri ai CPCD vor beneficia de instruiri.
- Mentorat pentru personalul din serviciul de sprijin familial (2 sesiuni de mentorat în fiecare raion implicat în proiect).
- Oferirea suportului tehnic echipelor multidisciplinare de către specialiștii în dezinstituționalizare ai proiectului în 8 raioane pentru următoarele sarcini: (1) realizarea proceselor de evaluare a copiilor, (2) realizarea evaluării familiilor în raioanele de origine ale copiilor și (3) dezvoltarea planurilor individuale pentru dezinstituționalizare și incluziune socială. Suport acordat inclusiv în evaluarea medicală a copiilor, la necesitate.
- Crearea grupurilor de suport comunitar pentru fiecare copil dezinstituționalizat. Coordonarea activității acestor grupuri pentru facilitarea integrării copiilor în comunitate și implementarea planurilor individuale.
- Oferirea suportului material pentru copiii dezinstituționalizați și familiile acestora în dependență de necesitățile identificate (circa 20 de copii).
- Revizuirea și ajustarea regulamentului-cadru și astandardelor minime de calitate pentru serviciul social Casă Comunitară din perspectiva Ghidului UE pentru viață independentă și Ghidului UE privind dezinstituționalizarea.
- Elaborarea a 7 testiomoniale pentru a promova dezinstituționalizarea și incluziunea socială a copiilor.