Acasă, Andrei a învăţat să zîmbească

Acasă, Andrei a învăţat să zîmbească

Aşezat alături de verişoara sa,care îi este şi coleg de joacă, şi sprijinul său principal, Andrei priveşte curios în cartea cu desene colorate pe care o au pe genunchi. Împreună învaţă lucruri noi şi interesante. Cu degajare şi dezinvoltură, ea îi arată lui Andrei desenele, explicîndu-i ce înseamnă şi cum se numeşte fiecare în parte, ce sunete scoate animalul sau obiectul desenat. Pe multe dintre acestea Andrei deja le cunoaşte şi le arată cu degetul atunci cînd mica sa învăţătoare îl întreabă. De cînd s-a reîntors în familie, dintr-un copil retras, figura căruia emana frică şi care ferea privirea atunci cînd vedea o persoană străină, Andrei s-a transformat într-un copil liniştit, comunicabil şi care a învăţat să zîmbească.

Andrei este un copil cu dizabilităţi mintale care şi-a petrecut cinci ani de viaţă în Casa internat pentru copii (băieţi) cu deficienţe mintale din Orhei. Din cauza dizabilităţii sale, el nu vorbeşte şi familia l-a plasat în instituţie crezînd că acolo va fi învăţat să vorbească măcar cele mai simple cuvinte. Însă, odată cu trecerea timpului în loc să se îmbunătăţească, starea lui Andrei s-a înrăutăţit, iar progrese în comunicare aşa şi nu au fost obţinute, spune bunica băiatului. În cele din urmă, împreună cu tatăl lui Andrei, au decis să ia copilul acasă, deoarece, potrivit spuselor ei, în instituţie copilul era subnutrit.

Cînd familia lui Andrei a decis să-l ia acasă definitiv de la Casa internat din Orhei, nici condiţiile de trai modeste, nici atitudinea sceptică a consătenilor faţă de copil nu au putut-o determina să-şi schimbe părerea. Această familie în care şi mama, şi copilul sînt cu dizabilităţi mintale, a avut curajul să înfrunte dificultăţile atît de ordin material, cît şi social, fiind sprijinită în decizia sa de a-l lua pe Andrei acasă de către proiectul „Comunitate Incluzivă – Moldova”.

„Cînd l-am luat din şcoala internat era tare slab, dar acasă şi-a revenit repede, fiindcă ceea ce mîncăm noi mănîncă şi el, pe cînd la Orhei, cine ştie…”

 

„Cînd l-am luat din şcoala internat era tare slab, dar acasă şi-a revenit repede, fiindcă ceea ce mîncăm noi mănîncă şi el, pe cînd la Orhei, cine ştie… Desigur, uneori ne vine mai greu, alteori mai uşor, însă e important că Andrei e împreună cu noi şi că avem grijă de el”, spune bunica băiatului.

Din cauza situaţiei economice precare în care se află, adesea familiile în care unul dintre membri este cu dizabilităţi au o imagine negativă în comunitate. Familia lui Andrei, însă, este respectată în comunitate şi în caz de necesitate, îi sar în ajutor toţi vecinii. Harnici şi responsabili, capul familiei şi bunica fac tot ce le stă în puteri ca să le ofere lui Andrei şi mamei lui o viaţă mai bună. Deşi este pensionară, bunica întotdeauna găseşte cîte ceva de lucru prin sat, iar tatăl lui Andrei pleacă periodic la Moscova după cîştig. Însă pentru a asigura familiei un venit permanent, în cadrul proiectului, pentru familia lui Andrei a fost cumpărată o vacă. Odată cu vaca, familia a primit din partea vînzătorilor şi un viţel drept bonus. Bunica lui Andrei spune că acest ajutor este foarte important pentru familie, fiindcă laptele, brînza şi smîntîna pe care le obţin de la văcuţă îi asigură, de fapt, cu mîncare pentru copii.

De asemenea, pentru ameliorarea condiţiilor de trai ale copilului în casa părintească, cu sprijinul financiar acordat de Proiectul „Comunitate Incluzivă – Moldova” a fost amenajată odaia copilului, fiind procurat un pat şi, totodată, schimbate geamul şi uşa pentru conservarea căldurii pe timp de iarnă. În plus, pentru copil au mai fost cumpărate haine, încălţăminte, produse alimentare, jocuri dezvoltatoare.

Împreună cu Andrei, şi mama acestuia învaţă să comunice eficient şi să-şi dezvolte abilităţile de autodeservire, ambii beneficiind de sprijinul unui psiholog-logoped. Toată familia se implică în instruirea lui Andrei şi a mamei lui, ajutîndu-i să înveţe anumite deprinderi de viaţă. Datorită acestui sprijin Andrei şi mama sa au înregistrat progrese în dezvoltare şi comunicare.

Andrei zilnic face gimnastică împreună cu tata şi merge la plimbare cu el, iar împreună cu cineva din membrii familiei studiază cărţi şi o ajută pe bunica la unele treburi casnice. De asemenea, s-a îmbunătăţit relaţia dintre Andrei şi mama sa, care acum îl ajută să se îmbrace, are grijă de igiena fiului şi îl ajută în cadrul activităţilor de instruire.

Cu sprijinul specialistului din cadrul Proiectului „Comunitate Incluzivă – Moldova”, Andrei a învăţat, de rînd cu alţi copii şi tineri cu deficienţe mintale, să fotografieze. El a realizat mai multe fotografii cu familia şi în gospodăria părintească, iar cele mai reuşite au fost expuse, alături de ale altor copii şi tineri, în cadrul unei expoziţii speciale în incinta Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

A trecut aproape un an de cînd Andrei s-a reîntors în familie. Timpul petrecut împreună a schimbat şi viziunea familiei lui faţă de copiii cu dizabilităţi mintale.

Copiii trebuie să crească în familie şi dacă au o anumită dizabilitate, să li se acorde mai multă atenţie şi sprijin ca să se dezvolte cît mai mult posibil – iată mesajul pe care familia şi rudele lui Andrei vor să-l transmită tuturor părinţilor care şi-au dus copiii în case internat sau intenţionează să facă acest pas.