Fericit că trăieşte
Keystone Moldova English and Keystone Moldova Romanian
Keystone Human Services (KHS) is a non-profit organization that is a part of a global movement to provide support and expertise to people with disabilities.
Astăzi a răsunat ultimul sunet şi pentru Alexandru, la fel ca şi pentru toţi colegii săi, a început oficial vacanţa. Cu un an în urmă au fost foarte puţini cei care au crezut cu adevărat că acest băiat, reîntors în familie după 4 ani petrecuţi în Casa internat pentru copii cu dizabilităţi mintale din Orhei, va reuşi să se reintegreze într-o şcoală de cultură generală şi să ţină pasul cu ceilalţi copii. Dar iată că Alexandru a reuşit. A reuşit deoarece i s-a oferit o şansă şi sprijinul necesar. În ciuda celor care l-au tratat cu neîncredere, Alexandru a învăţat alfabetul, cifrele, să scrie şi să citească pe silabe, poezii şi cîntece. Şi nu doar atît. De fapt, a învăţat din nou să trăiască în comunitate.
Alexandru s-a născut sănătos, însă pe cînd avea 5 ani a fost lovit de o motocicletă şi a suferit un traumatism craniocerebral. Accidentul i-a afectat nu doar corpul (copilul a rămas cu tetrapareză spastică pe partea dreaptă), ci şi dezvoltarea intelectului. Sărăcia, lipsa serviciilor adecvate necesităţilor copilului şi refuzul instituţiilor de educaţie de a-l accepta au determinat-o pe mama lui Alexandru să-l plaseze în Casa internat din Orhei, unde băiatul a stat 4 ani. Un timp pierdut pentru reabilitarea şi dezvoltarea copilului, recunoaşte Svetlana, mama lui Alexandru, însă o soluţie mai bună la acel moment nu a avut, deoarece îşi educa de una singură copilul.
Lucrurile s-au schimbat odată cu intervenţia Proiectului „Comunitate Incluzivă – Moldova”, care a sprijinit-o pe mama lui Alexandru în dorinţa ei de a-şi reîntoarce copilul acasă. I-a fost alături şi actualul soţ, Ilie, care a devenit pentru Alexandru un adevărat tată. Sprijinul acordat de proiect s-a axat nu doar pe oferirea suportului în reintegrarea copilului în familie, dar şi pe îmbunătăţirea condiţiilor de trai (procurarea mobilierului pentru odaia copilului, a hainelor şi a încălţămintei pentru copil), acordarea suportului pedagogic, însoţit de procurarea materialelor didactice şi a unui computer pe care Alexandru a învăţat să-l utilizeze într-un timp foarte scurt, cu ajutorul tatălui. Acum Alexandru are o odaie proprie, obiecte personale, jucării şi manuale – lucruri de care a fost lipsit în instituţie.
„Cînd l-am adus acasă, foarte multe lucruri le făcea la fel ca la Orhei – mînca repede, se uita să nu-i ia nimeni mîncarea de dinainte şi întindea cuvintele foarte tare atunci cînd vorbea”, îşi aminteşte mama lui Alexandru.
În mare parte, schimbările pozitive se datorează şi faptului că Alexandru a început să frecventeze Şcoala moldo-rusă nr.3 din Chişinău, unde a fost acceptat şi ajutat să se integreze.
Acasă el a învăţat lucruri aparent simple, dar foarte complicate pentru un copil care nu-şi poate folosi liber mîna dreaptă şi piciorul drept – să se îmbrace şi să se încalţe singur, să-şi strîngă jucăriile, să ridice şi să coboare singur 6 etaje. Mai mult decît atît, el o ajută pe mama în gospodăre – face curat, spală vesela, merge la magazin după cumpărături, iar părinţii pot pleca la serviciu liniştiţi, fiindcă sînt siguri că totul va fi în regulă şi că Alexandru va şti cum să se descurce în caz de necesitate.
În mare parte, schimbările pozitive se datorează şi faptului că Alexandru a început să frecventeze Şcoala moldo-rusă nr.3 din Chişinău, unde a fost acceptat şi ajutat să se integreze. Învăţătoarea sa, Ecaterina Dediu, i-a fost aliat de nădejde pe tot parcursul perioadei de adaptare şi incluziune în mediul şcolar. „Alexandru este un copil ca toţi ceilalţi, care doar are nevoie să fie ajutat puţin, ne-a spus dînsa. Nu l-am izolat nici pentru o clipă de ceilalţi copii, iar colegii lui de clasă i-au venit cu toţii în ajutor. Pe parcursul acestui an am obţinut mai multe rezultate pozitive, iar în clasa a II-a ne propunem să muncim şi mai mult. Este un copil foarte bun şi eu consider că el va deveni un OM adevărat în viaţă”, a menţionat dna Dediu.
Recunoscător, Alexandru încearcă şi el, la rîndul său, să o ajute pe învăţătoare cu ce poate. De exemplu, el şi-a asumat responsabilitatea de a duce gunoiul din clasă, lucru pe care îl face singur cu placere şi acasă.
Pentru a acoperi golurile datorate lipsei de educaţie şi instruire, Alexandru beneficiază de ore suplimentare, fapt care l-a ajutat să asimileze cunoştinţele noi şi, astfel, să poată să ţină pasul cu ceilalţi copii.
La şcoală Alexandru şi-a făcut mulţi prieteni, împreună cu colegii săi, a vizitat Grădina zoologică, a fost la teatru etc. Lipsit de inhibiţii şi prietenos din fire, el adesea merge dimineaţa şi o salută pe directoarea şcolii, o întreabă ce mai face şi cum îi merg treburile. Alexandru spune că îi place la şcoală, pentru că aici este interesant, are mulţi prieteni, se joacă cu copiii şi învaţă literele şi cifrele.
S-au spulberat şi îndoilelile mamei vizavi de viitorul copilului: „Mai înainte aveam îndoieli că fiul meu va putea să ducă o viaţă normală atunci cînd va creşte mare, că o să-şi găsească un serviciu şi că o să aibă singur grijă de sine. Acum însă sînt convinsă că o să poată, că va reuşi. Eu cred că viitorul lui va fi frumos şi plin de realizări.”
Acum, că a promovat în clasa a II-a, Alexandru e foarte mîndru şi chiar se gîndeşte că într-o bună zi, cînd va creşte mare, va avea şi el un serviciu, la fel ca părinţii săi. Fericit că trăieşte împreună cu mama şi tata, Alexandru nu mai cere de la Dumnezeu decît bomboane şi jucării…