Prevenirea stigmei și discriminării persoanelor cu dizabilități în școlile de pe ambele maluri ale Nistrului

noiembrie 2013 – noiembrie 2014

Buget: 41,497.85 USD

Finanțat de Uniunea Europeană / Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

Proiectul „Prevenirea stigmei și discriminării persoanelor cu dizabilități în școlile de pe ambele maluri ale Nistrului” este realizat cu asistenţa Programului “Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Scopul proiectului este de a reduce atitudinea de discriminare față de persoanele cu dizabilități la nivel de școală și comunitate. Activitățile proiectului prevăd spectacole de teatru social în 10 școli și activități de socializare ale elevilor și studenților de pe ambele maluri ale râului Nistru. În timpul acestor activități se  preconizează diseminarea unor materiale de informare a publicului – despre persoanele cu dizabilități și modul de comunicare cu și despre ele.

Prin activitățile prevăzute, proiectul își propune să responsabilizeze oamenii față de situațiile de opresiune din localitatea lor, să-i provoace să ia atitudine față de discriminare, dar și să sporească nivelul de încredere între cele două maluri ale Nistrului.

Proiectul este implementat de către Keystone Moldova în parteneriat cu Organizația „Взаимодействие” (din Tiraspol). Aria de acoperire a proiectului se extinde asupra raioanelor Căușeni, Slobozia, Rîbnița și mun. Tiraspol.

  • Facebook
  • Twitter
  • YouTube
  • Keystone Human Services - International Moldova Association - Advancing the Human Spirit